Acest interviu a apărut într-o formă prescurtată, în ediţia tipărită din 29 ianuarie 2014; fotografia alăturată a fost obţinută prin amabilitatea dlui Daniel Olteanu, via facebook—una dintre comunităţile afiliate cu ContextPolitic.net, prieteni vechi ai site-ului nostru.

Eugen Istodor, Caţavencii: Șpaga, ce-nseamnă șpaga pentru om venită de la om?

Codru Vrabie, Piaţa de şpagă: Zilele-astea, după 25 ianuarie, probabil că-i aşa, ca o „împlinire”... Am făcut un calcul, pe baza raportărilor de pe site-ul piatadespaga.ro, iar rezultatul este că românul munceşte primele 16 zile ale anului ca să-şi adune banii de şpăgi. În medie, românul plăteşte între 265 şi 270 de euro pe an; cu salariul mediu net, faci banii ăştia până la 24 ianuarie, aşa încât de pe 25 eşti liber—acuma ştii că, la nevoie, ai cu ce! Aşa că asta-i povestea omului care dă... Din păcate, sunt atât de mulţi oameni care dau, încât estimez că se adună cam 1 miliard de euro pe an, numai în şpaga mică, de brancardier, de ghişeu, de profă de liceu... [Bine, mai sunt vreo 2 miliarde şi ceva care se sifonează prin şpăgi şi parandărături legate de achiziţii publice, respectiv încă 1 miliard şi-o ciozvârtă care se joacă în liga mare... Totalul ăsta, de circa 5 miliarde pe an, demonstrează că România e-n rând cu lumea, pentru că Banca Mondială estimează volumul global al şpăgilor la 10.000 de miliarde de dolari pe an; împarţi la circa 200 de ţări ale lumii, ajustezi un pic pentru forţa economiei româneşti şi vezi că mai avem unde creşte, dom'e, da' nici nu suntem la coada vacii!] Revin la miliardul anual, estimat în şpăgile mici din România: Pentru mine, asta e o grozăvie înspăimântătoare, pentru că judec aşa: Dacă miliardul ăsta era încasat sub formă de venituri salariale, îi puneam impozit de 16% şi obţineam 160 de milioane de euro la bugetul de stat, adică aproape că puteam dubla bugetul Ministerului Public, al tuturor parchetelor din ţară, să fie de 2 ori mai mulţi procurori, adică de 2 ori mai multe şanse de-a-i prinde pe şpăgari! Ce-nseamnă pentru omul care primeşte şpagă? Nu ştiu sigur, că eu n-am primit, deci nu cunosc sentimentul...

EI: Cine-i de vină? Politica, năravul, fanarioții?

CV: Eh, de vină suntem noi, că tare ne mai place să-ncălcăm poruncile Domnului :-P Acuma, pe bune, la cât de bisericoşi par să fie românii, mai ales politicienii români, cu Catedrala Neamului cu tot, te-ai aştepta ca toată lumea să respecte măcar alea două „să nu furi” şi „să nu minţi”... Dacă nu furi (pentru că şpaga e hoţie!), n-ai de ce să minţi pentru a-ţi acoperi hoţia! Dacă nu minţi, n-ai de ce să ceri ori să dai şpagă ca să acoperi minciuna! O să-mi zici că simplific prea mult? Îţi zic eu, nu simplific deloc! Toate religiile din lumea asta conţin aceste 2 porunci, însă nu există nicio ţară-n lumea asta care să fi eliminat complet hoţia, minciuna, corupţia :-( Da, scandinavii stau cel mai bine în clasamente, da' mă gândesc că le-o fi prea frig? Poate de-aia nu fură, că le-ngheaţă mâna până s-o bage-n buzunar cu tot cu ce-ar fi furat, poate de-aia nu mint, c-ar fi răcit la gâlci pân-ar fi rostit cuvintele mincinoase, şi-atunci renunţă?!? O fi şi asta o explicaţie ;-) Cert e că năravul se educă: Te uiţi la piatadespaga.ro şi găseşti repede, la tine în oraş, pe subiectul care te interesează, la instituţia unde ai treabă, dacă a rezolvat cineva fără şpagă; sau numai cu 50, în loc de 100; aşa că te duci acolo unde-i şpaga cea mai mică şi-l laşi pe-ăla de cere şpaga prea mare fără muşterii! Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi aşa, politicienii n-ar mai avea de unde şi de la cine să primească, iar noi nu ne-am mai bate capul nici cu năravul, nici cu fanarioţii. Da' cred că-i complicat—ce te faci dacă rămâi cu 50 de lei în plus în buzunar? Da, ăia pe care i-ai economisit din bugetul de şpagă... Asta chiar e o problemă! Îi iei flori soţiei, mere copilului sau îţi cumperi tu o carte?!?

EI: Care-s șpăgarii de temut?

CV: Toţi şpăgarii-s de temut, domnul meu! Atunci când un medic îmi cere să-i dau şpagă, trebuie să mă gândesc dacă nu cumva face asta ca să-şi acopere golul din bugetul personal, de când era student şi-a dat şpagă ca să-şi ia un examen. Dacă a făcut asta, poate că nu-i un medic atât de bun, aşa că nu m-aş lăsa pe mâna lui... L-aş raporta imediat, că mai bine să plângă mama lui, decât să plângă mama mea, după cum am învăţat în armată. Acuma, dacă se-ntâmplă cu un medic, pericolul e să moară un om; dacă se-ntâmplă cu un inginer sau arhitect, pericolul e să cadă toată clădirea, avionul ori trenuleţul de montaigne-russe, adică să moară mai mulţi oameni; dacă se-ntâmplă cu un funcţionar sau politician, pericolul e să moară un oraş, un judeţ sau o ţară-ntreagă! Şi-un gunoier, dacă ia şpagă să mute gunoiul în altă parte, poate pune în pericol viaţa unor bebeluşi, care se pot intoxica... Spuneam mai devreme că şpaga e hoţie, însă hoţia „bine plasată” aduce moarte! Şi de-asta spun, fără glumă, că toţi şpăgarii sunt de temut, foarte de temut, în egală măsură, pentru că nu poţi şti niciodată cum şi unde se plasează... O mai zic o dată, „decât să plângă mama mea...”

EI: Care-i cea mai mare șpagă întîlnită de tine? Care este cea mai halucinantă poveste?

CV: 70 de milioane de euro, raportată de cineva—asta-i cea mai mare, neverosimil de mare, numai că nu m-am întâlnit în mod direct cu povestea asta. În cercul în care mă-nvârt eu, nu mă-ntâlnesc cu situaţii de genul ăsta, dar aflu despre întâmplări din cele mai diverse... Halucinantă de-a dreptul mi s-a părut povestea şpăgii în cerc: Un funcţionar public avusese o fiică pe care-o pierduse pe masa de operaţie, după un accident stupid. Eşecul operaţiei se datora faptului că medicul chirurg îşi luase examenul pe şpagă. Era prima dată când profesorul lua şpagă—avea nevoie de bani să-şi repare maşina, paradită prin gropile de pe drumul pe care făcea naveta de-acasă la facultate. Gropile erau rezultatul deciziilor unui diriginte de şantier, care era constrâns să taie din costuri în beneficiul patronului. Patronul firmei de construcţii avea nevoie nu doar să facă profit, ci şi să acopere costul şpăgilor pe care le plătise pentru a câştiga contractul. N-ai ghicit, dar patronul îl şpăguise chiar pe funcţionarul public care şi-a pierdut fiica pe masa de operaţie!!!

EI: Ce se întîmplă în occident, pe spagă?

CV: În occident se dă şpagă cam pentru aceleaşi lucruri ca la noi—contracte cu statul; bine, în occident nu se dă şpagă pentru naşteri, înmormântări, schimbarea încadrării de la condamnare cu executare la una cu suspendare... Dar, în esenţă, peste tot în lumea asta se dă şpagă pentru aceleaşi 3 lucruri:

• ca să obţii ceva la care nu ai dreptul, conform legii;
• ca să obţii ceva la care ai avea dreptul, dar ţi-ai dori mai repede, mai bine, mai mult sau mai bun decât prevede legea; respectiv
• ca să te-asiguri din timp, c-atunci când ve dori una din primele două, vei avea la cine să apelezi şi să te servească rapid.

Nu-i mare filozofie, din păcate—am descris mai multe situaţii în „foiletonul” Eu şi corupţia, dar şi în alte articole de pe site. [Recomand mai ales Managementul integrităţii.]

EI: Ai dat șpagă? De ce? Cum?

CV: Da, am dat :-( Vorba unui prieten, dacă eşti virgin, nu prea eşti credibil când dai lecţii de sex... Din păcate, am fost nevoit să dau pentru bunica mea, în 2002, aşa cum am povestit la lansarea site-ului: Era o super-urgenţă medicală, iar chirurgul m-a atenţionat că el n-are nevoie de nimic, dar că trebuie să am grijă de anestezist, pentru operaţie. A fost un moment penibil, pentru că nu ştiam cum să procedez; m-am întâlnit cu omul ăla pe culoar; era foarte nonşalant, ceea ce m-a-ncurcat şi mai tare; abia la a doua întâlnire am găsit în mine curajul de-a-l întreba cât (500 de mii sau 1 milion), după care să-i bag în buzunar plicul (aveam 2, pregătite în buzunarele din stânga şi dreapta, ca să pot acţiona rapid). M-a durut mâna, o săptămână-ntreagă, am avut remuşcări, mi-am pus întrebări, m-am agitat ca un peşte pe uscat, iar singurul gând care m-a ţinut întreg la minte a fost că n-aş fi putut, n-aş fi avut dreptul să sacrific viaţa bunicii mele pentru liniştea mea—abia dacă făceam asta, n-aş mai fi avut linişte niciodată! După operaţie, bunica mea a mai trăit 2 ani, dar sănătoasă la trup! Lucrurile pe care le-am povestit mai devreme sunt rezultatul direct al întâmplării de atunci; chiar şi proiectul Piaţa de şpagă decurge tot din întâmplarea asta, pentru c-aş vrea ca nimeni să nu treacă vreodată prin întâmplări de genul ăsta! Mai bine să afli din timp unde-i spitalul ăla în care se fac operaţii fără şpagă, să mergi acolo doar cu problema de sănătate, nu să mai dai şi peste cea de moralitate ori cea de legalitate! Însă ştiu că, în materie de sănătate, lucrurile-s foarte complicate—40-45% din raportările de la piatadespaga.ro sunt în domeniul ăsta; dar putem începe să rezolvăm cealaltă jumătate a problemei, adică toate celelalte domenii (educaţie, poliţie, justiţie, utilităţi publice), iar cu banii economisiţi de-acolo să investim în sănătate şi s-o rezolvăm şi pe-asta :-) Nu-s naiv, să cred că putem eradica şpaga în 5 ani, da' am convingerea c-o putem reduce la jumătate! Uite, ne putem imagina o întâlnire a „mituitorilor anonimi”^* în 2019: Eu voi intra în sală şi voi zice „Salut, eu sunt Codru şi n-am mai dat şpagă de 17 ani,” iar sala de vreo 30 de oameni va răspunde, cum vedem în filmele americane, „Bine ai venit, Codru,” după care se vor uita cu toţii la tine, iar tu vei spune „Salut, numele meu e ... şi n-am mai dat şpagă de ...” Chiar aşa, de câţi ani?!?

Notă explicativă:
*) Despre întâlnirile mituitorilor anonimi am mai povestit pe ziare.com.