Pentru mine, Piaţa de şpagă este un proiect foarte ilustrativ pentru ceea ce speram eu la momentul când am gândit activităţile din programul ReStart România. De ce? Pur şi simplu pentru că provoacă o dezbatere internă, foarte serioasă, despre raportarea cazurilor de corupţie; pentru că provoacă la nivel personal; pentru că dezbaterea este internă, la nivel intim, foarte personală. Piaţa de şpagă nu-şi propune să schimbe legi, nici să prindă rău-făcători, ci doar să primească şi să ofere informaţii raportate de oameni simpli.

Dacă vrem să reducem impactul şi frecvenţa comportamentelor corupte, e nevoie să provocăm societatea şi cetăţenii la nivelul obişnuinţei de-a accepta şpaga, existenţa şpăgii, aparenta ei normalitate. Eu nu cred că o astfel de schimbare de atitudine şi de comportament, la nivel individual, s-ar putea obţine prin constrângere, prin lege, prin autoritate, ci cred că oamenii trebuie să aleagă pentru ei înşişi—nici morala nu cred că ajută prea mult, mai ales când modelele de autoritate morală sunt chestionabile.

Piaţa de şpagă este un instrument cu ajutorul căruia oamenii simpli pot raporta unde (nu) au dat şpagă, pentru a se putea informa apoi. Este şi un instrument prin care oamenii pot vedea cât de răspândită e practica şpăgilor, care sunt sumele de bani vehiculate, în ce domenii ori locuri din ţară se întâmplă mai des. Piaţa de şpagă este un prim pas în dialogul despre opţiunile şi alegerile foarte personale ale fiecăruia dintre noi. Iar eu sper că va veni o vreme când oamenii nu vor mai ofta neputincioşi, nu vor mai accepta senini, nu-l vor mai felicita admirativ pe şmecherul care „s-a-nvârtit” ori „s-a descurcat,” ci vor începe să raporteze ce-i supără şi să refuze să plătească unde şi cât nu face!

Piaţa de şpagă se alătură unei pleiade de iniţiative de tipul Bribe Spot sau I Paid a Bribe, fiind mai degrabă o ilustrare a propagării acestei idei, decât o inovaţie—dar are şi un element de noutate. Majoritatea celorlalte platforme de acest tip sunt doar mecanisme de raportare, în timp ce Piaţa de şpagă pariază pe mecanismele economiei de piaţă. Ideea de a putea vedea unde e şpaga mai mică, respectiv unde e gradul de satisfacţie mai mare, introduce un element competitiv în dezbaterea despre corupţie şi în procesul decizional individual. Iar asta e ceva nou!

Oamenii vor să economisească, mai ales în vremuri de criză, aşa încât de ce să nu le arătăm, cu informaţii culese chiar de la ei, unde pot primi „servicii” de calitate pentru şpăgi cât mai mici? Foarte deştept, foarte tare! Punând laolaltă cei doi factori (economia sau competiţia de piaţă şi schimbarea la nivel individual) cred că Piaţa de şpagă are o şansă foarte serioasă de-a recalibra dezbaterea despre (anti)corupţie undeva între cele două metode utilizate până acum, „arătatul cu degetul” înspre corupţi şi „legiferarea impotentă” a moralităţii.