Linkuri rapide:  Cum mă afectează corupţia?  De ce mă afectează corupţia?  Cum recunosc corupţia?
Cum aleg, ce aleg?  Cum mă feresc de corupţie? Cum pot preveni corupţia?

Cum mă afectează corupția?

—Mamă, mamă, ce-nseamnă corupție?  Uite ce scrie pe afișul ăla!, cum adică mă afectează? 
—Of, copile, n-am timp acuma...  ăăă, corupția e ca o boală care te face sarac.
—Aoleu, de-asta mergem la spital?!?  Am corupție și-o să-mi facă injecție să-mi treacă?!? 

Genul asta de dialog se aude din ce în ce mai des pe stradă, în autobuz, acolo unde apare câte un afiş despre corupţie sau un anunţ despre o linie verde anticorupţie. Dialogul poate continua, pornind de la ce este corupţia, trecând prin modurile în care ne afectează şi ajungând la întrebarea fundamentală—a cui corupţie mă afectează cel mai mult, a mea sau a altuia? Sigur că ne putem raporta la corupţie ca la o boală, însă e o boală care îi sărăceşte pe unii şi îi îmbogăţeşte pe alţii. Sigur că avem mijloace de-a ne feri de această boală, însă prea des închidem ochii şi-o lăsăm să se răspândească în voie. Doar că va trebui să ne gândim dacă vrem să ne protejăm copiii de această boală ori ne asumăm că vor veni, peste 20 de ani, să ne reproşeze că n-am facut nimic în privinţa asta. 

Să ne gândim împreună la câteva situaţii simple, despre care aflăm zilnic la ştiri.

Un părinte zelos dă şpagă şi obţine un apartament nou, peste rând, pentru fiul său, în timp ce o tânără familie rămâne să trăiască în condiţii mizere.

O fetiţă rămâne în comă după un accident de maşină cauzat de un şofer care şi-a luat carnetul pe şpagă.

Un băiat foarte talentat la rugby renunţă la sport pentru ca operaţia a eşuat, fiind realizată de un medic care îşi luase examenele, în facultate, tot pe şpagă.

Factura de întreţinere devine imposibil de plătit, pentru că trebuie acoperite pierderile incluse în preţ, ca urmare a unui trafic de influenţă al băieţilor deştepti din energie.

Maşina familiei înghite din ce în ce mai mulţi bani de reparaţii, pentru că gropile din asfalt sunt efectul corupţiei dintre drumari şi administraţie.

Exemplele, reale sau ipotetice, pot continua la nesfârşit. Cert este că noi plătim cam de 3 ori preţul—o dată prin taxele şi impozitele pe care le datorăm, a doua oară prin facturile pe care le plătim, iar a treia oară atunci când oferim o „atenţie.” Poate nu toţi ne dăm seama, dar plătim de fiecare dată când cumpărăm o pâine sau un litru de benzina—taxa pe valoarea adăugată ori acciza sunt bani scoşi din bugetul familiei noastre, care ajung în punga generală numită buget public, de unde ar trebui să ajungă la plata medicamentelor compensate ale bunicii ori la plata salariului unui gunoier. Dacă farmacia de unde luăm medicamentele ori firma de salubritate a trebuit să dea şpagă pentru a funcţiona, preţul acelei şpăgi se împarte în facturile pe care le plătim apoi cu toţii, tot din bugetul familiei. Iar atunci când îi dăm o „atenţie” farmacistei, să ne păstreze un anumit medicament, sau gunoierului, să mai ia o pungă de moloz, plătim a treia oară. 

De ce ajunge să mă afecteze corupţia?

Aşa cum am văzut deja, corupţia mă afectează în primul rând pentru că şi eu particip, pentru că nu resping, pentru că accept. Desigur, uneori, sunt ori mă simt constrâns—fie ştiu sigur, fie mi se dă de înţeles, fie mi se spune verde-n faţă că nu voi obţine cutare lucru dacă nu voi plăti. Da, nivelul de trai îi pune pe mulţi oameni în situaţia de-a fi nevoiţi să ia şpagă pentru a-şi întregi veniturile, dar asta nu înseamnă că eu nu pot găsi pe cineva care să nu aibă nevoie de şpagă. Da, lipsa timpului mă constrânge să accept varianta mai la-ndemână, în care am impresia ca „dau un ban, da' stau în faţă.”  Însă aş putea alege să nu mă afecteze decât corupţia altora, niciodată corupţia mea!  Iar atunci când mă afectează corupţia altora, să-i denunţ! 

—Ei, asta-i bună, să m-arate lumea cu degetu' în cartier, că din cauza mea nu mai avem medic la dispensar, că m-am apucat eu să-l denunţ...  Eşti dus cu capu', domnu' inginer!
—Stai un pic şi gândeşte-te asa, 'nea Vili:  Statul român e o democraţie care se bazează pe o întreagă filozofie şi istorie europeană, despre care am învăţat cu toţii la şcoală şi în familie, da?  Iar toata istoria asta se bazează pe câteva denunţuri fără de care viaţa noastră n-ar fi arătat niciodată la fel, corect?
—Care denunţuri, dom'e?  Ce, s-au păstrat în istorie denunţurile de la dispensar?  Chiar, grecii ăia din antichitatea lui Ulise şi Homer aveau dispensar?!?
—Uite ce e, despre dispensar nu ştiu şi nu vreau să ducem discuţia în derizoriu!  Dar gândeşte-te niţel:  Când a coborât Moise de pe Munte cu cele 10 porunci, a existat cineva care i-a denunţat pe ceilalţi că-şi făcuseră Viţelul de Aur şi se îndepărtaseră de la calea cea dreaptă a credinţei?  Când Giordano Bruno a denunţat falsa credinţă că Pământul e-n centrul Universului a fost bine?  Dar când Martin Luther a denunţat practica indulgenţelor din biserica catolică?
—Asta n-am înţeles-o niciodată, cum era cu indulgenţele astea?!?
—Cam cum e cu şpaga de azi, 'nea Vili, cam tot aşa...  Făcea unu' o prostie şi, în loc să-şi asume răspunderea şi să se căiască, se ducea la popă şi-şi cumpăra o indulgenţă, adică dădea o şpagă pentru iertarea păcatelor, iar popa închidea ochii şi-ndesa bănuţu' în buzunar...  Aşa că ne cam minţim singuri, 'nea Vili!  Denunţul ăla înseamnă să fii adevărat tu cu tine, în ochii tăi, ca să poţi dormi bine noaptea, pentru că nu-i faci un rău altuia, ci scapi de răul care ţi se face ţie!

Cea mai răspândită definiţie a corupţiei este abuzul puterii încredinţate pentru obţinerea unui beneficiu personal (pentru sine sau pentru altul). Fie că discutăm despre clasica mită/şpagă, fie despre subtilul conflict de interese, corupătorul are un beneficiu, atunci când „cumpără” abuzul de putere al coruptului; costurile şi beneficiile acestei tranzacţii se distribuie în mediul extern, afectând negativ familia corupătorului şi oferind un avantaj necinstit grupurilor nelegitime de interese. Şi coruptul obţine un beneficiu din „vânzarea” abuzului de putere, căci exercitarea corectă a puterii încredinţate se poate face numai în interes public; tranzacţia produce efecte în mediul extern şi prin acest canal, afectând pozitiv acoliţii coruptului şi negativ toate interesele comunităţii. Astfel, corupătorul şi coruptul, deopotrivă, înşală aşteptările tuturor celorlalţi membri ai societăţii, care au avut încredere în demnitarul/funcţionarul/angajatul pe care l-au desemnat să gestioneze acea putere de decizie.  

Aşadar, corupţia este o chestiune foarte personală; decizia oricărei persoane de-a se angaja într-un act de corupţie ori un comportament corupt ţine cont de avantajele/beneficiile pe care le poate obţine şi de riscurile, respectiv costurile/ dezavantajele corelate, în cazul în care ar fi prins şi dovedit. Perspectiva balansării acestor avantaje şi riscuri a condus la ideea că sarcina anticorupţiei stă pe umerii aparatului de stat, care trebuie să intervină cu măsuri prin care avantajele să fie cât mai mici, iar riscurile cât mai mari. 

Astfel a apărut şi s-a dezvoltat aşteptarea cu privire la acţiunea instituţiilor statului de-a dezvolta politici publice anticorupţie, care să sancţioneze prompt orice comportament corupt (după ce acesta a avut loc), să controleze procesele vulnerabile la corupţie (în timp ce comportamentul corupt se poate manifesta), ori să prevină riscurile de manifestare a corupţiei (înainte de-a încolţi în mintea cuiva ideea că un comportament corupt poate fi o soluţie). 

Cum recunosc corupţia?

Dacă acceptăm ideea că există o piaţă a corupţiei, unde cererea se întâlneşte cu oferta, dar acceptăm şi ideea că angajarea într-un comportament corupt este o chestiune personală, poate ar fi bine să trecem în revistă cele mai importante motivaţii şi cele mai uzuale înfăţişări ale corupţiei.

• Cea mai gravă formă este aceea în care cererea de corupţie porneşte de la dorinţa corupătorului de a obţine ceva ilegal, pe substanţă; pentru aceasta, corupătorul este dispus să dea mită ori să cumpere influenţă; altcineva este dispus să se corupă, abuzând puterea ce i-a fost încredinţată, pentru a-i oferi corupătorului exact ceea ce-şi doreşte.
• Trei forme ceva mai atenuate sunt cele în care corupătorul îşi doreşte ceva pentru care există un temei legal, însă doreşte să primească mai repede, mai mult sau mai bun/mai bine decât prevede legea; încălcarea legii nu se mai referă strict la substanţa dorinţei corupătorului, ci la procedura prin care se poate obţine acel lucru ori la calităţile lucrului dorit; corupătorul este dispus să dea mită ori foloase necuvenite, ori să cumpere influenţă, iar coruptul este dispus să interpreteze abuziv unele proceduri ori prevederi legale, eventual situându-se în conflict de interese la luarea deciziei.
• Cea mai slabă dintre formele corupţiei (dar şi cea mai insinuantă!) este aceea în care corupătorul doreşte să-şi asigure viitorul, ori să rămână în graţiile coruptului, pentru eventuale tranzacţii de tipul celor 1+3 de mai sus; fractura de sistem nu afectează, în mod direct, nici legea, nici procedura, ci exact încrederea celorlalţi membri ai societăţii; corupătorul este dispus să ofere foloase necuvenite, iar coruptul nu refuză posibilitatea de-a abuza, cândva, în folosul celui dintâi, eventual într-o situaţie de conflict de interese.

În toate aceste cazuri, pornite de la corupător, beneficiile sunt evidente pentru corupt—mita şi/sau celelalte foloase pe care le obţine pentru încălcarea legii, pentru interpretări abuzive ori pentru garantarea unui serviciu similar în viitor. Însă există şi forma foarte subtilă a conflictului de interese, în care coruptul iniţiază, acceptă ori nu respinge încălcarea legii sau interpretarea abuzivă; beneficiul privat pentru corupt este mai degrabă abstract (pentru altul, nu neapărat pentru sine) şi constă în bunăstarea unei rude, unui prieten, unui partener de afaceri ori a unui alt fel de asociat (în unele cazuri chiar şi ruinarea unui duşman); beneficiarul accede la statutul de corupător prin simpla acceptare a situaţiei şi/sau prin exprimarea „recunoştinţei” faţă de corupt.

Ea: —Şi tocmai de aceea eu nu accept să primesc nimic, nici măcar un buchet de flori, pentru că nu vreau să mă expun riscului! Oricând aş putea fi testată de un agent sub acoperire, iar locul ăsta de muncă e tot ce mi-a mai rămas şi nu-mi pot permite să-l pierd! De fapt, mi-a mai rămas şi reputaţia, pe care n-am de gând s-o ştirbesc cu foloase necuvenite, nici măcar sub forma unui buchet de flori de care poate nici n-am nevoie, că am un bărbat care ştie ce-mi place şi când să-mi ofere; sau să fiu acuzată de vreun conflict de interese, c-am avut nu-ştiu-ce avantaj patrimonial în legătură cu luarea unei decizii, culmea, avantaj patrimonial sub forma unui buchet de flori! Nu vedeţi cât e de absurdă situaţia?!?
Eu: —Iertaţi-mă, doamnă, dar nu mi se pare normal să ducem lucrurile atât de departe cu lupta împotriva corupţiei, încât să-i ştirbim unui om dreptul de-a fi galant sau curtenitor... Trebuie să existe o lume, trebuie să ajungem să trăim într-o lume în care un buchet de flori înseamnă doar un buchet de flori, nu o „atenţie,” nu o mită mascată, nu un folos necuvenit! Chiar nu putem duce lucrurile la absurd...
El: —Văd că nu ştiţi diferenţa dintre dar/cadou şi mită/şpagă?!? (Zâmbeşte a mirare, cu ochii larg deschişi.)
Noi: —...?!?
Tot el: —Păi, v-o spun eu! (Zâmbeşte mulţumit şi hâtru, cu ochii mijiţi, aproape închişi.) Când îi oferi cuiva un cadou, îţi spune „mulţumesc,” iar tu îi răspunzi „lasă, nu e cazul să vorbim despre asta”; invers, când îi dai cuiva şpagă, chiar tu îi spui „mulţumesc” şi ţi se răspunde „hai să nu vorbim despre asta!!!”

Să ne gândim împreună la câteva cazuri tipice pentru societatea românească: Cineva doreşte să-şi cumpere o casă, dar nu are toate documentele necesare pentru obţinerea creditului, aşa că îi oferă funcţionarului de la bancă o „atenţie” pentru a „nu observa” acest lucru şi pentru a-i aproba cererea. Am fi tentaţi să spunem că nu-i vorba de corupţie, pentru că n-are legătură cu o instituţie publică, dar există corupţie şi în sectorul privat! Desigur, ne aflăm în faţa unui caz de dare de mită, unul dintre cele mai grave, pentru că doritorul de casă ştie că nu are toate documentele, ştie că nu are dreptul, dar forţează situaţia, pentru că a auzit că şi alţii au făcut la fel. Din păcate, sondajele de opinie ne spun că 27% dintre români ar face acelaşi lucru, deşi nu toţi românii au nevoie de casă nouă, nu toţi îşi permit un credit, iar necesarul de locuinţe nu este acoperit nici măcar în proporţie de 5%—sau, cine stie?, poate tocmai din toate aceste cauze? Asta înseamnă că fiecare al patrulea prieten sau coleg sau vecin sau cunoscut ar face la fel? „Spune-mi cu cine te împrieteneşti, ca să-ţi spun cine eşti!”

Să ne gândim la altcineva, care se grăbea la volan sau nu era atent şi-a greşit faţă de regulile de circulaţie. Pus în situaţia de-a fi sancţionat de poliţie, anti-eroul nostru îşi aduce aminte că are un prieten sau o cunoştinţă care lucrează în poliţie şi stă în cumpănă—oare să se folosească de numele acelei cunoştinţe, pentru a scăpa de sancţiune? Sondajele ne spun că 48% dintre români vor încerca să se folosească de numele cunoscut, în loc să-şi asume că au greşit şi că e corect să fie sancţionaţi. Cum v-aţi simţi dacă aţi şti că numele dumneavoastră este folosit zilnic de prieteni, colegi, vecini, cunoscuţi, pentru a obţine lucruri ori servicii la care nu au dreptul? Chiar aşa, oare când s-a folosit ultima oară cineva de numele meu, chiar dacă nu lucrez în poliţie şi n-aş putea ajuta cu nimic, nici dacă aş vrea... Chiar aşa, să fi lucrat eu în poliţie, l-aş fi ajutat pe acest şofer să nu primească sancţiunea?!? Dar ce mă fac dacă acest şofer, 3 zile mai târziu, accidentează un copil, pentru că n-a învăţat să fie mai prudent la volan?!?

Ultima situaţie, a lucrătorului din poliţie care ar putea interveni pentru şoferul grăbit, este un caz tipic de trafic de influenţă. Invers, dacă şoferul doar menţionează numele, avem de-a face cu o simplă încercare de intimidare. Corupţia, însă, este foarte insinuantă şi se manifestă în situaţii din cele mai variate. În cazul în care şoferul i-ar oferi sau promite ceva prietenului din poliţie, ca să intervină, ne-am afla într-o situaţie de cumpărare de influenţă, iar dacă i-ar oferi o „atenţie” (după ce-a aflat că prietenul a intervenit din proprie iniţiativă) traficul de influenţă iniţial ar fi urmat şi de o primire de foloase necuvenite, ori totul s-ar transforma într-o luare de mită post-factum. Istoria buchetului de flori de mai sus poate fi calificată fie ca folos necuvenit, fie ca luare de mită, fie ca simplu gest de curtoazie—dumneavoastră aţi şti cum să faceţi diferenţa?

Cum aleg, ce aleg?

Corupţia este o chestiune foarte personală, aşa încât intervenţia statului nu poate fi suficientă, ci este nevoie şi de o schimbare de atitudine la nivel individual, care poate fi educată. Din această perspectivă, devine importantă reputaţia persoanei, aşa încât ne vom concentra un pic asupra integrităţii—însuşirea fiecăruia dintre noi de-a fi onest şi responsabil în îndeplinirea rolurilor sociale şi a îndatoririlor de serviciu, respectiv, dacă lărgim cadrul, însuşirea aparatului de stat (sau doar a instituţiilor publice) de a-şi menţine intactă capacitatea de deservire a interesului public. Respingerea comportamentelor corupte este o dovadă puternică de integritate, care poate fi educată şi dezvoltată la nivel personal. [Managementul modern pune mare accent pe dezvoltarea relaţiilor personale dintre lucrătorii unei organizaţii/instituţii, aşa încât se pot identifica şi pune în aplicare măsuri specifice pentru stimularea integrităţii în sectorul public, dar vom dezvolta acest subiect într-o secţiune aparte a site-ului, dedicată pentru lucrătorii din instituţiile publice.]

—Tata, mai ţii tu minte ce-mi spuneai când aveam vreo 9-10 ani şi-ţi tot ceream să-mi cumperi ba tractoraş, ba maimuţoi, ba bicicletă? Şi te chinuiam, şi te gâdilam, şi te pâram la mama şi la buni, şi te rugam din nou, iar tu nimic-nimic?!? Îmi spuneai că trebuie să merit, să mă evidenţiez c-am făcut ceva bun sau ceva bine, că nu-i corect să te constrâng ori să te şantajez...
—Nu prea înţeleg despre ce e vorba, da' am impresia că n-o să-mi placă direcţia în care merge conversaţia asta... Ia să vedem, ce s-a-ntâmplat, despre ce e vorba, ce te roade?
—Două lucruri, tată, şi sunt distincte, dar mă deranjează şi mă sâcâie în egală măsură; una am văzut-o la televizor, a doua e mai personală... Da' cred că răspunsul pe care mi-l poţi da la prima o să m-ajute să-nţeleg mai bine ce-i de făcut în cea de-a doua. M-ajuţi?!?
—Sigur, copile, cum să nu te-ajut!... Ia şezi tu aici la masă, lângă mine, să vedem ce discuţie de oameni mari iese din tărăşenia asta...
—Uite, am văzut o reclamă la televizor, e la ceva băutură, parcă vin?, dar nu asta contează. Vine un om slăbuţ, spăşit, smerit, poziţia ghiocelului, cum zice bunu', şi-i aduce o sticlă de vin unui vecin mai grăsălan, parcă mai avut, cu mulţumiri şi plecăciuni că i-a rezolvat problema cu gazele. Ăsta, grăsălanu', gustă vinu', i se pare bun, pune mâna pe telefon şi sună la altcineva, căruia-i spune să-i oprească şi apa caldă celui sărman—nu mult, doar vreo două zile... Mie mi se pare nedrept să-i tai omului gazele şi apa caldă ca să storci de la el o sticlă de vin sau un pachet de ţigări, am dreptate?!?
—Sigur, fiule, sigur că ai dreptate! Mă bucur tare mult c-ai învăţat să faci diferenţa între bine şi rău! Şi, din ce mi-ai spus mai devreme, înţeleg c-ai învăţat asta de la mine? Dragu' de el, ce băiat mare şi deştept are tata!!! [. . .]
—Şi care ziceai că-i a doua problemă? Spuneai că răspunsul de la prima te-ajută şi la a doua; acuma ştii ce-i de făcut?!?
—Păi, nu, nu prea ştiu ce-i de făcut, că tot mi se pare ceva nedrept şi nu ştiu cum se poate îndrepta: Aseară, te-am auzit vorbind la telefon cu nenea Pîrvu, că-i dai un vin, un miel, un ce-vrea-el, dacă te-ajută să rezolvi problema cu permisul nu-ştiu-cum...Şi nu mi-e clar dacă tu ai greşit şi faci acuma exact invers de cum m-ai învăţat pe mine sau nenea Pîrvu a greşit şi face cu tine la fel ca grăsălanul din reclamă?!?

Gândindu-vă la cele 4+1 infracţiuni de corupţie din Codul penal (darea de mită, luarea de mită, traficul de influenţă, foloasele necuvenite şi conflictul de interese), recitiţi secţiunea de mai sus şi-apoi încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:

• Care este beneficiul concret urmărit de corupător şi cum anume abuzează el de puterea care i-a fost încredinţată funcţionarului/demnitarului?
• Care este beneficiul concret al coruptului şi cât de grav vi se pare abuzul de putere pe care acesta îl săvârşeşte?
• De ce sunt corupţia şi integritatea două chestiuni foarte personale? Ce anume aţi făcut dumneavoastră, personal, în legătură cu corupţia sau cu integritatea, în ultimele 6 luni?
• Cum, unde găsiţi dumneavoastră puterea sau sprijinul de-a rezista tentaţiilor şi de-a respinge corupţia? În instituţie, în familie, printre prieteni, în asociaţia profesională?
• Ce măsuri de management aţi vrea să fie adoptate în instituţia unde lucraţi, pentru a îngrădi apariţia tentaţiilor şi/sau pentru a creşte capacitatea de respingere?

Cum mă feresc de corupţie?

După cum se poate intui, există corupţie pe care o generez chiar eu, după cum există corupţie generată de alţi semeni ai mei. Cel mai uşor este să mă feresc de corupţia pe care chiar eu aş putea s-o generez:

• Dacă ştiu că voi avea nevoie de acte oficiale (permise, licenţe, certificate etc.), e bine să mă informez din timp despre durata procedurilor, despre costul acestora (inclusiv taxele de urgenţă, acolo unde există), despre documentele pe care trebuie să le prezint, şi să-mi planific bine acţiunile.
• În primul rând, să mă informez, preferabil direct la sursă (e uimitor cât de multe informaţii se găsesc pe paginile web ale instituţiilor publice!), nu la vreo cunoştinţă sau la un prieten, ca să nu-i pun în situaţia unui posibil trafic de influenţă.
• Dacă descopăr că durează mai mult decât mi-ar plăcea mie, am la dispoziţie cel puţin trei opţiuni care nu generează niciun fel de corupţie:
  • verific dacă îmi permit să plătesc toate taxele de urgenţă şi cât timp aş câştiga cu asta;
  • ajustez planul iniţial, astfel încât să accept că va dura mai mult timp, amân sau replanific;
  • evaluez costurile şi angajez un serviciu care dispune de mai mulţi oameni şi poate rezolva toate lucrurile într-un timp mai scurt.

Cu alte cuvinte, ca să nu intru în capcana ilustrată în imaginea de alături, este foarte important să mă uit din nou în oglindă şi să-mi răspund sincer la întrebarea dacă nu cumva îmi doresc să obţin ceva la care nu am dreptul deloc ori ceva la care nu am dreptul atât de repede sau atât de mult sau atât de bine. Dacă am trecut de acest prim test, mai pot încerca un al doilea, evaluând câţi bani ar trebui să plătesc pentru procedura legală, faţă de cât m-ar costa şpăgile, „atenţiile” sau plăţile informale—de cele mai multe ori, calea legală e mai ieftină! Nu în ultimul rând, e bine să mă gândesc la costurile ascunse ale căii corupte—cât se va lungi treaba dacă e prins funcţionarul pe care chiar eu l-am „uns”?, cât mă vor costa pe mine avocaţii, dacă sunt prins chiar eu?, când mai apuc să mă bucur eu de ceea ce-mi doresc, dacă sunt prins şi condamnat?, respectiv, ce costuri reputaţionale va trebui să suport eu când se va afla—cum mă vor privi tata, bunica, soţul/soţia, copiii, prietenii, vecinii, dar mai ales colegii sau clienţii?!?

Dacă am reuşit să mă pun la adăpost de corupţia pe care chiar eu aş putea s-o generez, pot începe să mă uit la modalităţile de-a mă feri de corupţia generată de alţii. Mai aproape de mine, acolo unde lucrez, pot fi atent la comportamentele colegilor de muncă, să mă asigur că ei nu sunt implicaţi în acte/fapte de corupţie, pentru că nu-i nicio plăcere să fii chemat ca martor şi să stai în lumina reflectoarelor—cine va avea răbdarea să asculte pilda de mai sus, cu domnu' inginer şi cu 'nea Vili?, cine mă va crede că nu ştiam nimic din ce se întâmpla chiar sub nasul meu? Decât să se răsfrângă asupra mea proasta reputaţie a unui coleg de birou, mai bine îl confrunt şi-i explic de ce nu pot accepta acel comportament, arătându-i cum să-şi corecteze modul de lucru, oferindu-i să citească articolele de aici sau de pe contul de facebook, sprijinindu-l chiar eu în efortul lui de schimbare personală.

Desigur, cel mai dificil este să mă feresc de corupţia la care sunt constrâns să particip, împotriva voinţei mele. Astfel de lucruri se pot întâmpla ori de câte ori mi se cere şpagă, mi se condiţionează accesul la un serviciu sau fructificarea unui drept. În astfel de cazuri, nu am la dispoziţie decât două variante: fie renunţ (dacă-mi permit să renunţ sau dacă nu-mi doream cu tot dinadinsul să obţin acel lucru/serviciu), fie denunţ—cale de mijloc nu există, decât dacă mă fac părtaş la corupţia de care voiam să mă feresc! Şi-aici nu se poate face diferenţa între corupţia mare, mică sau mijlocie, pentru că riscurile sunt aceleaşi! Bineînţeles, decizia de-a denunţa corupţia constrânsă nu e o decizie uşoară, pentru că există riscuri şi costuri—de aceea este bine să ne consultăm cu un avocat, înainte de-a merge cu denunţul la poliţie sau la parchet. Sau putem raporta situaţia pe harta de la piaţa de şpagă...

Cum pot contribui la prevenirea corupţiei?

Dincolo de asumarea răspunderii pentru propriile fapte, dincolo de educaţia pe care le-o dau copiilor mei ori de modul în care mă îngrijesc să nu fiu prins în mrejele corupţiei, există şi lucruri pe care şi eu le pot face pentru a preveni corupţia, mai ales atunci când interacţionez cu funcţionarii şi/sau angajaţii din instituţiile publice. Aceştia au nevoie de sprijin din partea mea, cetăţeanul obişnuit—nu pentru a fi corecţi (pentru că marea majoritate a funcţionarilor nu ar pune mâna nici pe un capăt de aţă), ci pentru a scăpa de cei incorecţi, care s-au strecurat printre ei. Dacă sunt un bun cetăţean, trebuie să merg până la capăt şi să-i ajut pe cei buni, să le cultiv atitudinea de respingere a corupţiei, să poată scăpa de neghină. 

Ca să nu mai existe corupţie într-o instituţie, e nevoie de două lucruri care să se-ntâmple simultan, ca-n graficul ăsta: să scadă toleranţa faţă de orice incident din ăsta, de integritate, şi să crească atitudinea de respingere, pentru că spaţiul de manevră pentru corupţie e numa' în zona haşurată. Iar aici se vede mâna conducătorului instituţiei, dacă ştie să le transmită oamenilor din subordine că nu tolerează nicio disfuncţie, dar şi dacă ştie cum să lucreze cu ei, să le dezvolte atitudinea corectă, pozitivă. Eu, de exemplu, am avut un şef care spunea aşa: „Nu accept niciun blocaj, de nicio natură, chiar dacă ne blochează însăşi litera legii! Nu se poate să nu existe o soluţie! Vii la mine şi-mi spui, ceva gen «dom'e, avem o situaţie care pare să fie fără de ieşire», iar eu aranjez o întâlnire cu ceilalţi, stăm cu picioarele în apă rece, chiar şi o săptămână de-ar fi nevoie, şi tot găsim o soluţie! O soluţie care să deblocheze situaţia, măcar în spiritul legii, dacă nu şi-n litera ei, pentru că legile-s făcute ca să ne ajute, nu ca să ne încurce!” Iar asta mi-a dat mie încrederea, mi-a dezvoltat mie atitudinea corectă... 

Aşa cum arătam mai sus, ajutorul cel mai mare îl pot oferi informându-mă cât se poate de corect şi amănunţit, înainte de-a mă prezenta în faţa unui funcţionar, pentru soluţionarea unei probleme. E incredibil cât de mult îi relaxează pe funcţionari să vadă că au de-a face cu cineva care e bine informat, binevoitor şi deschis la dialog. De asemenea, e bine să-mi cultiv calmul înaintea unei discuţii cu un funcţionar, pentru că nu am de unde şti dacă şi cu cine a discutat înaintea mea, respectiv în ce stare de spirit îl voi găsi. Nu în ultimul rând, e foarte important să-mi fie clar ce anume doresc, astfel încât să pot pune ori formula întrebările cele mai relevante şi cele mai pertinente. Iar toate astea ţin de substanţa întâlnirii cu funcţionarul. 

În ce priveşte împrejurarea şi/sau dinamica întâlnirii, e bine să mă asigur că discuţia are loc şezând la o masă ori un birou, nu în picioare; că are loc într-un loc vizibil, ca să nu existe suspiciuni legate de „atenţii” sau plăţi informale; că mai există şi alte persoane în încăpere, pentru a evita tentaţia vreunei constrângeri; că fac plăţile mai degrabă cu cardul decât cu bani peşin (cash), respectiv că plătesc numai la casier şi/sau că primesc o chitanţă pentru banii plătiţi. Dacă vreau să fiu chiar mai catolic decât papa, am posibilitatea să-l întreb pe funcţionarul din faţa mea despre procedura pe care o va urma soluţionarea lucrării şi să mă asigur că nu există nicio suspiciune în privinţa unui potenţial conflict de interese—fie în legătură cu mine, fie în legătură cu vreuna din activităţile în care sunt eu implicat, fie în legătură cu unii dintre asociaţii ori competitorii mei. 

Dacă vreau să fac şi mai mult decât atât, dând dovadă de spirit civic, pot urmări cu atenţie toate procedurile, toţi paşii pe care-i parcurge lucrarea mea, până la soluţionare, notându-mi toate chestiunile prin care cred ca s-ar putea îmbunătăţi serviciul respectiv. După ce s-a încheiat tot procesul administrativ legat de soluţionarea problemei mele, pot face un memoriu cu propunerile de îmbunătăţire, către conducătorul acelei instituţii. De bună seamă, nu fac un astfel de memoriu înainte de-a se încheia lucrarea, pentru că s-ar putea interpreta c-aş pune presiune pe funcţionarul acela, să-mi rezolve problema aşa cum vreau eu—ori, mai grav, s-ar putea interpreta că fac presiuni pentru trafic de influenţă. Alternativ, pe parcursul soluţionării, dacă mi se pare că se-ntâmplă ceva grav din punct de vedere managerial, mă pot adresa unei organizaţii neguvernamentale care se ocupă de reforme în administraţie, să le semnalez lor problema şi să le solicit ajutorul. Iată sugestiile noastre privind organizaţiile neguvernamentale pe sprijinul cărora puteţi conta (în ordine alfabetică, desigur): 

• Academia de Advocacy, www.advocacy.ro, poate asista dialogul structurat cu grupurile legitime de interese, pentru eficientizarea proceselor decizionale
• Agenţia pentru Monitorizarea Presei—Active Watch, www.activewatch.ro, poate contribui la îmbunătăţirea comunicării în interes public, pentru combaterea inechităţilor şi/sau abuzurilor
• Asociaţia ALMA-RO, www.alma-ro.ngo.ro, acordă asistenţă tehnică în administraţia publică, pentru dezvoltare durabilă
• Asociaţia Alternative Sociale, www.alternativesociale.ro, poate contribui cu asistenţă tehnică pentru dezvoltare comunitară şi implicarea comunităţii
• Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă—Agenda 21, www.agenda21.org.ro, poate sprijini valorificarea iniţiativelor locale şi eficientizarea guvernării locale
• Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni, www.robcc.ro, oferă servicii de informare/consiliere privind drepturile cetăţenilor
• Asociaţia Naţională a Informaticienilor din Administraţia Publică, www.aniap.ro, poate contribui cu soluţii de informatizare a proceselor şi procedurilor din instituţiile publice
• Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România—Comitetul Helsinki, www.apador.org, sprijină respectarea drepturilor omului în relaţia cu instituţiile administraţiei publice şi oferă asistenţă juridică în instanţe
• Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, www.aid-romania.org, poate contribui la îmunătăţirea calităţii liderilor de la nivel local şi este specializată pe colaborarea cu structurile deconcentrate
• Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet, www.apti.ro, poate oferi soluţii pentru accesul la informaţii publice în format deschis, prin paginile web ale instituţiilor publice
• Asociaţia Pro Democraţia, www.apd.ro, poate sprijini participarea civică în administraţia locală, prin intermediul cluburilor locale din toată ţara
• Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale—Centras, www.centras.ro, poate intermedia parteneriate între autorităţile administraţiei locale şi organizaţii neguvernamentale
• Centrul de Resurse Juridice, www.crj.ro, este specializat în prevenirea conflictelor de interese, poate oferi sprijin consilierilor de conduită/etică, poate oferi asistenţă juridică în instanţă
• Centrul de Resurse pentru Participare Publică, www.ce-re.ro, poate asista procesele decizionale pentru a răspunde nevoilor concrete ale actorilor sociali
• Centrul pentru Jurnalism Independent, www.cji.ro, poate contribui la facilitarea dialogului cu presa locală, conform standardelor de profesionalism şi responsabilitate în mass-media
• Centrul pentru Politici Publice, www.cenpo.ro, oferă sprijin şi asistenţă pentru dezbaterea publică a proiectelor de politici publice şi de acte normative
• Centrul Raţiu pentru Democraţie, www.ratiudemocracycenter.org, poate contribui la aplicarea practică a valorilor şi comportamentelor democratice în administraţie
• Centrul Român pentru Politici Europene, www.crpe.ro, vă poate ajuta să racordaţi interesele comunităţilor sau al instituţiilor de la nivel local cu marile decizii de la nivelul Uniunii Europene
• Expert Forum, www.expertforum.ro, oferă asistenţă tehnică şi expertiză în reforma administraţiei şi integritatea sectorului public
• Funky Citizens, prin proiectul www.banipierduti.ro, contribuie la identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor în programarea şi executarea bugetelor publice
• Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală, www.fpdl.ro, poate contribui la îmbunătăţirea managementului din sectorul public
• Fundaţia SynergEtica, prin proiectul www.eruptieanticoruptie.ro, asistă schimbarea de atitudine şi lupta anticorupţie prin metoda organizării comunitare
• Institutul pentru Politici Publice, www.ipp.ro, sprijină elaborarea şi adoptarea politicilor publice pentru reforma administraţiei
• Institutul Român de Training, www.irt.ro, poate contribui la formarea profesională a personalului din administraţia locală
• Societatea Academică din România, www.sar.org.ro, poate oferi soluţii de reformă la nivel local şi are expertiză privind prevenirea şi combaterea conflictelor de interese
• Transparency International—România, www.transparency.org.ro, este specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei, inclusiv protecţia avertizorilor, şi are un centru specializat în consiliere pentru martorii şi victimele faptelor de corupţie 

Unele dintre textele şi datele statistice prezentate aici, cu acordul managerului de proiect (UCRAP) şi al partenerilor (DGA şi Totem), au fost colectate în prima jumătate a anului 2012, în cadrul Studiului diagnostic privind corupţia din administraţia publică locală; mai multe detalii se pot găsi în raportul comprehensiv.