În cadrul campaniei nu da şpagă (2004), ne-am confruntat cu o problemă destul de dificilă: deşi spoturile video erau aprobate de CNA în categoria anunţurilor de utilitate publică, televiziunile nu prea doreau să ni le difuzeze (cu excepţia fostului atomic TV Klumea). Pentru că trebuia să ne atingem grupul-ţintă, ne-am gândit la câteva alternative; aveam deja expunere publică prin afişele din cafenele şi restaurante, venea vara, oamenii urmau să iasă la terase, aşa c-aproape firesc a apărut ideea de-a ne promova mesajul chiar pe mesele oamenilor, cu faimoşii „biscuiţi”—acele cartonaşe pe care se pun paharele, halbele ori sticlele reci, ca să nu lase dâre de apă condensată pe toată masa…

Mesajul tipărit pe acei „biscuiţi” era simplu şi atractiv pentru patronii ori picoliţele de la terase: „şpaga e hoţie” scria cu litere mari, că doar ăsta era mesajul central al campaniei, iar cu litere mai mici, dar suficient de vizibile, adăugaserăm, special pentru grupul-ţintă şi pentru gazde, „dar bacşişul nu e şpagă!” :-) Găselniţa a fost de mare succes, însă ne-a pus în situaţia de-a explica diferenţele… O conversaţie din octombrie mi-a amintit că lucrurile trebuie explicate de fiecare dată, cu răbdare; aşa încât îmi face mare plăcere să repornesc discuţia, mai ales că, prin trecerea timpului, am mai învăţat cu toţii câte ceva, iar explicaţiile de-acum au şansa de-a fi ceva mai „bogate” decât cele din 2004 :-)

O explicaţie etimologică ar fi tentantă, dar ne-ar duce prea departe în timp, aşa încât mai bine rămânem în actualitate… Diferenţa fundamentală dintre şpagă şi bacşiş ţine de motivaţia ta, a celui care plăteşte: dacă ai vrut să obţii ceva în pofida regulilor sau ai acceptat să primeşti ceva cu încălcarea lor, şpaga acoperă abuzul de putere, cumpără o bucăţică din conştiinţa/moralitatea decidentului; dacă ai vrut doar să-ţi arăţi mulţumirea, satisfacţia, aprecierea faţă de ce-ai obţinut/primit conform regulilor, bacşişul acoperă efortul suplimentar pe care l-ai perceput în strădania prestatorului. Şi mai există o diferenţă tare subtilă: în mod obişnuit, plăteşti şpagă unuia care are monopol, în timp ce bacşişul merge, de obicei, la prestatori aflaţi în competiţie ;-)

Tot legat de actualitate, mai există o diferenţă interesantă şi din perspectiva primitorului—banii sau bunurile primite ca şpagă nu se pot declara nicăieri, pentru că reprezintă avere nejustificată şi pot deveni probe în dovedirea unui act de corupţie; prin contrast, banii sau bunurile primite bacşiş se pot declara ca venituri suplimentare, pentru a fi luate în considerare la calcularea impozitului anual. Veniturile nejustificate, provenite din şpăgi, sunt „condamnate” a priori, trebuie să fie confiscate; în schimb, veniturile din bacşişuri pot fi confiscate numai dacă n-au fost declarate şi impozitate.

Se spune că şpaga se plăteşte înainte, iar bacşişul după… Dar asta e o simplificare nepotrivită, pentru că există situaţii în care şpaga se plăteşte şi după—importantă e motivaţia, aşa cum arătam mai sus! Legal, sub denumirea populară de şpagă, se pot găsi infracţiuni precum darea de mită, cumpărarea de influenţă ori oferirea de foloase necuvenite, iar punctul probatoriu comun este că magistraţii descoperă atât existenţa unui abuz, cât şi beneficiul ilicit corelat acelui abuz. Bacşişul poate purta, eventual, haina legală de folos necuvenit—dar, în cazul unui bacşiş „onest,” abuzul nu prea există!

Să ne gândim la câteva exemple concrete, care ne pot ajuta să diferenţiem bacşişul de şpagă, fără să uităm de diferenţa aceea, tare subtilă, dintre cei aflaţi în competiţie liberă pe piaţă şi cei care deţin un monopol:

• despre ce fel de abuz putem vorbi în cazul unui bacşiş la frizer/coafor?, plătesc strădania de-a-mi face pe plac sau altceva?, ce fel de regulă ar putea încălca/abuza tanti Gina? [desigur, dacă mă ia peste rând, e o altă discuţie!]
• despre ce fel de abuz putem vorbi în cazul unui bacşiş la taximetrist?, plătesc în sens de mulţumire faţă de serviciul prestat sau de pervertire a serviciului însuşi? [desigur, dacă l-am forţat să-ncalce regulile de circulaţie, altfel se pune problema!]
• despre ce fel de abuz putem vorbi în cazul unui bacşiş la chelner?, plătesc în plus pentru calitatea mâncării, băuturii, atmosferei din restaurant ori pentru grija suplimentară pe care-am perceput-o faţă de nevoile mele? [şi dacă închiriez tot restaurantul pentru o noapte?]